Fericirea, fericirea...

Fericirea, un subiect tragic din privinţa mea.
O căutăm, dar n-o vedem, chiar trecem pe lângă ea.
Ce înseamnă o fericire, intr-un mileniu îndoctrinat?
Să ai averi, să fii faimos, să nu treci neobservat...
Și-ntr-un final murim triști, e trist...
In ziua de azi fericirea, o vezi mai des la un autist.
Fericirea este în tot, chiar și-n lacrimi de durere,
Lacrimile sunt adesea, pentru inimă, putere!
Fericirea este zilnic, în privirea mamei tale,
C-ai spălat vreo două vase, cât timp ea făcea mâncare.
Fericirea-i în natura, care zilnic o ocolești...
Când ai stat vreodată-n ploaie, fără să te-adăpostești?
Fericirea-i în copilul, lăudat de mama sa...
Chiar dacă a făcut o greșeală, te rog, nu i-o repeta.
Fericirea-i în căţelul, care te-a iubit mereu,
Chiar și când îl alungai, era cu tine la greu.
Fericirea, fericirea, ne naștem cu ea direct...
Dacă n-am fi așa orbi, de un viitor perfect.
Fericirea este-n hoţul, care tocmai te-a furat...
Fericit și poliţistul, care tocmai l-arestat.
Fericirea-i pretutindeni, e un paradox curat!
Fericit sunt și eu, Doamne, căci tocmai l-am descifrat,
Prin iubire de copil și de tată motivat,
Să ofer din a mea viaţă, viaţă unei alte vieţi...
Să simţi sensul pentru care, te trezești în dimineţi.
Fericirea-i în bunicii, care te văd foarte rar...
Și când pleci ei te privesc, rămânând c-un gust amar.
"Fericire, unde ești?" Ar întreba orice om,
"Hei, sunt chiar aici, privește!" Ar răspunde orice pom!