Ia-mă de mână!

Prin cunoaștere ajungem să iubim,
Prin atingere ajungem să simțim...
Prin dragoste suspinăm, nevrând,
Și ne atașăm mai tare, când...
Suntem doar noi doi pe pământ!
Ne hrănim inimile cu durere,
Lăsându-le in continuare să spere,
La un joc cu o viață eternă,
In a noastră limbă maternă.


Dacă-ți spun -te iubesc- simți?.
De ce simțim că ne iubim prin cuvinte,
De ce lumea altfel nu simte?
O atingere ar trebui să fie de-ajuns...
Ca să-nțelegi că-n suflet ți-am pătruns!

Sunt eu cu tine, ținându-ne de mână,
Fugim spre lumina de la capăt...
Disperați și obosiți de-atâta fugă,
La final dăm de un alt... lacăt!

Am trecut prin multe, suntem extenuați,
Dar îți simt mâna, ce ușor m-apucă,
Privim în spate îmbrățișați...
Și lăsăm increzător viața, să ne ducă!

Timpul!!!

Timpul, uneori le vindecă pe toate...
Alteori distruge cel mai bun moment.
Câteodată vrei să treacă mai departe,
Altădată ai vrea, să fie permanent.

Timpul e nimic, in privirea ei,
Când te-ndepărtezi pe-un accelerat.
Privind in gol spre tine cum îi făceai cu mâna,
Se-ntreba săraca, timpul de ce n-a stat?

Timpul pentru alții e-o nimica toată,
Lenevind de zori, până pe-nserate.
Rugându-se zilnic, ca
Timpul să se gate...

Unii ar da tot, să aibe-o secundă,
Alții o irosesc, pe-o nimica toată.
Universul nostru, este cel defect,
Când vorbim de timp,la mod imperfect.

Irosim din timp, pentru socializare,
Ca să facem timp, in realitate oare?
Stai pe facebook, zilnic, hrănindu-l cu timp,
Pierzând anual, orice anotimp...

Timpul în simpla lui splendoare,
Este creat, ca tu să-l apreciezi,
Timpul care tu, nu-l simți cum îți trece,
O să te rogi omule, ca să îl mai vezi...

Orice viață are costul ei...

Vezi avocați zilnic luptând,
Și pare totul așa ușor...
Câștigă lupta pentru alții,
În timp ce o pierd pe-a-lor.

Vezi doctori zilnic obosiți,
Salvând vieți seară de seară,
Uitând de ei cu nepăsare,
Fumând țigară după țigară.

Vezi polițiști trezindu-se,
Riscându-și zilele de zori,
Punând in grijă familia,
"Te rog doamne să nu-l omori!"

Vezi curajosii pompieri,
Jucându-se zilnic cu focul,
De parcă ei ar fi copii,
Jucând cu viața și norocul!

Vezi psihologi îndrumători,
Dându-ți zilnic sfaturi bune,
Întrebându-se mereu:
"Cine mă-ndrumă și pe mine?"

Vezi fel și fel de oameni simpli,
Împreună subjugați,
Uitând de tot cine au fost,
Ajungând triști și supărați!

Tot timpul in această viață,
Paharul e mereu jumate,
Înloc să vezi partea cea goală,
Dăi gât si treci mai departe!

P.S. - nimic.

Bărbatul adevărat!

Voi femei sensibile, iar noi doar simpli bărbați,
Orice-ar fi in astă lume, nu puteți să-i comparați,
Tu vrei să fiu langă tine, să te-alint, să te iubesc,
Iar eu ca bărbat pretind, că nu tre' s-o dovedesc.

Și uite așa trece o viață, cu certuri si nemulțumire,
Deoarece bărbatu' uită. pe femeie s-o admire.
Cum putem oare să facem, ca să fie totul bine?
El vrea un pic de libertate, dar și iubire cu tine.

"Dacă n-ai m-ai merge seara, cu băieții la băut,
Dacă n-ai m-ai veni noaptea, trantă-n pat si maxim rupt",
Cam astea-r fi condițiile, măi bărbați - adevărați!
Luați aminte când vă spune, cuvintele nu le uitați!

Dar atunci bărbatu-n sine, stă' un pic și se gândește:
"Dacă io nu mă duc seara. pă' barman cine-l plătește?"
Și de-aici vine și cearta, si ne ridicăm si glasu:
"Femeie, mai stau o țâră, uite și tu cât îi ceasu!"

Deci concluzia in sine, e o dilemă prea mare,
Noi vrem să ne ințelegeți, suntem varză la purtare,
Dar așa cum ne purtăm, știm ceva ce voi nu știți,
Fără voi neveste dragi, n-am pute' be' fericiți!

Mergem seara la băute, și-ncepem a povesti,
De mașini, de voi, de noi, de tăt felu de prosti.
Dupaia venim acasă. cu poftă de-a vă iubi,
Și-n loc de iubire noptea, incepeți a ne lovi!

No. și iar vine dilema,"De ce m-o lovit nevasta?"
Nu-i bai că mâine seară, beu un iancu pentru asta!
Și iar reluăm totul, până la final de viață,
Și ajungem să ne urâm, nu ne mai privim in față!

Înafară de un bărbat, s-o trezit el dimineață.
Și o-nceput a clarifica, tot ce era in ceață!
Pe cine fac mai fericit, pe barman sau pe iubită?
Hai să-ncerc in astă seară, să duc niște bani de pită!

Și surprinzător bărbatu. o realizat ceva mare,
Dacă nu mă duc să beu, barmanu' treabă nu are!
Deci de azi, bărbatu' zise, se duce direct acasă,
Și-atunci văzu o minune, femeia nu era nervoasă!

Și uite așa o apărut și bărbatu' adevărat,
Înloc să hoinărească seara, era cu nevasta-n pat!
Așa că de vrei fericire, ia incearcă s-o oferi,
Altfel tu bărbat te rog, să nu te mai consideri!

P.S. Hai să fim fericiți făcând oamenii care merită fericiți!

Ești o amintire... vei rămâne in sufletul meu.

Sunt pe un drum normal, umblând,
Încerc din răsputeri să fiu,
Un om decent, un om cinstit,
Ăsta e scopul meu cel viu.
În anii mei de tinerețe,
Sunt plin de energie…
Dar în zadar o irosesc,
Și nu pot s-o salvez….
Deoarece averi nu am,
Și nu am nici nevoie…
În mintea mea e de ajuns,
Să zâmbesc în ploaie.


În anii bătrâneții voi…
Veți căuta energia,
Și în zadar o veți căuta,
E irosită dânsa…
E irosită pe averi ci nu pe fericire,
Și când o ploaie va veni,
Veți plânge în veselie…

În urma noastră va rămâne,
O amintire vagă…
Nu se merită efortul,
Nu se merită nici graba,
Să fim sclavii unei vieți…
Și să murim degeaba.

Și când noi morți vom fi, în ceruri,
Cu tot alcoolu-n sânge,
Atunci ploaia va veni,
Deoarece vom plânge...

- în memoria tatălui meu...

Mamă...

Mamă...

Tu ești începutul meu...
Mă știi de când eu nu mă știu,
Tu mi-ai dat viață, m-ai ajutat...
Ai fost mamă și tată, dar și-un prieten adevărat!


Am trecut prin multe mamă,
Dar tot timpul am fost noi!
Oriunde mergeai pe-atunci,
Era o mamă și-încă doi.

Zâmbesc când imi amintesc,
Câte boacăne făceam,
Veneam acas' cu capu spart,
"E a 5-a oară mamă!" și plângeam.

Dar într-un final, e bine,
Azi nu vorbim despre mine,
Azi, mamasita...
E vorba doar despre tine!

Azi, scumpă iubită mamă,
Ai mai intinerit un an,
Iar noi copii tăi, îți spunem:
Te iubim și la mulți ani!!!

Toți suntem la fel de unici...

Este o complexitate,
De sentimente, efecte,
Felul meu e deranjant...
În aceste timpuri imperfecte.
Dar să nu uităm căci toți,
Suntem la fel de unici,
Ce paradox frumos...
Încă de când suntem mici.
Mă-ntreb oare, dac-ar fi...
Doar doi oameni pe pământ,
Oare verbul "a renunța",
Ar mai fi în acest rând?
Tot ce vrem, e simplă pace,
Vrem totul dar fără stres...
Dar atunci n-ar exista,
"Farmec", în al nostru dex.


Ce e mai ușor oare?
Să tragem, să împingem?
Să ne-mpăcam?
să renunțăm?
Orice dacă tot noi, învingem!

Aici e problema, mhm...
Și nu, nu e de mate,
Doar ca totu-i pe profit,
Defapt, cam asta-i viața
Frate!