vineri, 4 septembrie 2015

two worlds...

Ies afară, alerg pe scări...
Mi-a ajuns atâta vreme, 
Intru in magazin, cumpar țigări, 
Scot una, dar...parcă mi' lene. 
Bricheta nu merge, e obositor... 
Dar la fiecare scânteie, o zăresc. 
Continui s-apăs de atâta dor... 
Dor de persoana ce-o iubesc. 
Mă scutur și-mi revin, arunc țigara, 
Nu are sens să o fumez, 
Înaintez aproape că-mi văd scara,
Dorul revine, parcă delirez... 
Îs două lumi diferite, unde sunt? 
Intr-un vis etern mă tot ascund. 
Ajung în față, mă opresc... 
Ceva nu miroase bine, 
Mirosul care nu mi-l doresc, 
Mirosul ce-l aveai atunci pe tine. 
Nu era orice fel de parfum... 
Era ceva unic, diferit de ele. 
Parfumul tău, gustul buzelor mele. 
Deschid ochii, sunt tot aici... 
Ajung la usă, ușa deschisă, 
Hmmm, cine-a mai fost aici? 
Realitatea e compromisă? 
Mă consolez că am uitat... 
Iau o sticlă de vin demi-sec, 
Ajung în cameră, mă trântesc în pat, 
Gândurile intense să mi le înec...

Tata...

Tată, ai ajuns o muză? 
De ce oare te-ai lăsat... 
Pradă gândurilor tale, 
Și deloc, nu ai luptat.


Te-ai lăsat învins bă' Tată... 
De un orgoliu prostesc. 
Dar orice-ar fii intr-un final. 
Eu tot o să te iubesc...


Adrenalina îți e iubită, 
Iar viața a devenit amantă. 
Deoarece e chinuită... 
Stă săraca intr-o pantă.


Totuși și-n aste' momente, 
Tu încă poți să glumești... 
Spui bancuri, faci și fente, 
Și mai poți să și zâmbești.


Poate da, ești tu puternic... 
Dar singur te pedepsești.
Și devii un om nevrednic,
Uiți și ceea ce iubești...


Scriu această poezie, 
Pentru a mea eliberare. 
Ei... tu viață "grijulie", 
Ne îngenunchezi prea tare!

Psihicul !

Psihicul...


Gânduri intense prin întuneric... 
Vorbesc cu mine, vorbesc cu voi? 
Insomnia - un mic "nemernic". 
Dar mai bine singur, decât în doi.


Vă-ntreb pe voi, "pionii" mei... 
Ce-nseamnă psihicul în noi? 
Îs două feluri de idei, 
Psihic tot... psihic deloc!


Dar din perspectiva mea...
Psihicul înseamnă TOT! 
Și oricât... ai încerca, 
El te-ndeamnă spre "nu pot" !


De ce? de ce suntem visatori, 
În a noastră crudă realitate... 
O viață plină de fiori, 
O viață scrisă doar pe-o parte.


Sunt un agnostic, el tăcut... 
Nu cred ca un destin purtam. 
Avem un drum deja făcut, 
Depinde doar, cum ne mișcam.


E ca un drum al vieții tale, 
Iar tu esti intr-un "bemveu". 
Dacă îl forjezi prea tare... 
N-apuci să treci nici de liceu!


Aveți grijă de-al vost' psihic, 
Prin el gândim cu-adevărat. 
Și fără el, suntem nimic... 
Aveti grijă la "șah - mat"!.

whatsoever.

Indoctrinare...?

Suntem pedepsiți să iubim, 
Și oferim ce-avem mai bun. 
Dar nici măcar nu ne gândim, 
Oare cui ne dăruim?


Dintr-o altă perspectivă, 
Aș spune că e sadic chiar, 
Faptul ca nu poți controla, 
Iubirea, fiind ea un dar...


Dar cine-ți oferă un dar... 
Fiind cu două tăișuri, 
Ori vei suferi, amar! 
Ori iubesti cu mii de lipsuri.


Poate e îndoctrinare... 
Un mister creat de zei, 
Și-l credem cu înduioșare... 
Dar nici nu am auzit de ei.


Mie somn de atâta inerție... 
Trăiți la maxim nu cedați! 
Vă las cu-n gând și-o poezie. 
Sunteți oameni, nu uitați...

Femeia adevarata.. :)

Te vei vedea prin ochii ei,
Te vei îndrăgosti pe loc... 
Deoarece dintre femei, 
Ea ți-a pus inima pe foc.


Dar aici vine partea grea, 
Când totul depinde de tine. 
Dacă vei fii sau nu cu ea, 
Dacă totul va fii bine.


Bărbații deseori condamnă, 
O femeie și fără rost... 
Dar nu uita, tu ești o doamnă. 
Te lași condusă de un prost?


Și nu, nu generalizez. 
Mă refer la acei "bărbați"... 
Care nu prețuiesc o femeie, 
Dar...se cred adevărați.


O fetiță va plânge zilnic, 
Implorând iubirea ta... 
Pentru ca încă nu știe, 
Să-și ascundă dragostea.


Dar crede-mă, tu de vei da... 
De o femeie adevărata. 
Te va susține, asculta... 
Dar, nu va plânge niciodată!


Iar la final, când totul doare, 
Iar tu ai devenit un număr. 
Va plânge ea, învingătoare, 
Dar nu va fi pe al tău umăr...

Smile and be free !



În lume e mai mult tristețe... 
Fiindcă sărăcia-i mare. 
Iar omenirea n-o să-nvețe. 
Ce înseamnă-o-mbrățișare.


În zilele de azi zâmbim... 
Doar dacă e și profit. 
Uneori chiar și murim, 
Iar noi încă n-am zâmbit.


Un zâmbet sincer, adevărat... 
Dacă-l oferi tu, natural. 
Poți s-ajuți și-un supărat... 
Să nu se simtă el, banal.


Dacă vreți s-aflați ce-nseamnă, 
Să fii liber în astă viață... 
Zâmbiți, iubiți, îmbrățișați. 
Aratăți a voastră față...


Eliberați-vă de gânduri... 
De gândurile negative. 
Altfel trăiți printre rânduri, 
Rândurile decisive.


Un simplu sfat am dragii mei, 
Aveți grijă de acceptați. 
O-mbrățișare de la "ei", 
Să nu fiți înjunghiați!

Ar we strangers?

Aceasta mica mare planeta,
Tind sa cred c-a fost creata.
Din esenta naturala...
Iar noi am cam 'digerat-o'.
Deseori ne intrebam,
De unde atatea animale.
Si-ncepem sa cautam...
Argumente tip banale.
Dar defapt noi, rasa noastra.
Suntem toti corpuri straine,
Fiindca noi nu vom putea,
Sa traim, fara rusine...
Nu ne incadram aici,
Nu putem trai-n natura.
Deoarece murim de mici,
Fara sprijin pe masura.
Deschide ochii si priveste...
Spre tot ce-a fost,
Spre tot ce este.
Si vei vedea daca esti om,
Ca totu-i gri, nu roz-bombon.