Un simplu multumesc tuturor!

Tată, mamă, vă mulțumesc că m-ați creat,
Dar ție mamă-n special, că mi-ai dat viață, m-ai ajutat.
Vă mulțumesc bunicilor, căci și prin voi noi am crescut,
Unii v-ați dus, alții ați rămas, dar mereu ne-ați iubit mult.
Mulțumesc prietenilor, chiar și celor ce m-au lăsat,
Prin voi am învățat să lupt și să joc cu ce mi-e dat.
Le mulțumesc dușmanilor, am trăit cu frică-n mine,
Frica care-am acceptat-o, la rău precum și la bine.
Vă mulțumesc fetelor, m-ați iubit și m-ați trădat,
Chiar dac-am făcut la fel, vă mulțumesc, am învățat!!!
Mulțumesc și ție viață, zilnic mă pui la-ncercare,
Te voi considera mereu, întâia mea provocare.
Mulțumesc persoanei mele, precum și creierului meu,
M-ați îndrumat spre bine, chiar dacă nu mereu.
Mulțumesc într-un final, ție Doamne, dacă exiști,
Și-mi doresc doar atât, pune-un zâmbet pe oameni triști!

In drum spre casa...

Suntem copleșiți de sentimente
Viaţa ne pune la-ncercare
In vremurile astea violente
Mă doare sufletul,
Mă doare.

Mă atașez ușor și nu-i ușor
Iar asta-i o problemă sufletească
Ești bun doar în folosul lor
Cât timp îţi poate corpul să muncească.

Iar dacă vei cădea într-un final
Să nu te-aștepţi să nu fi părăsit
Căci tristul adevăr dar și real
E că vei fi uitat și-nlocuit.

Și nu m-ar afecta toate acestea
Dacă familia-mi este aproape
Mai bine sărac dar totuși lângă ei
Decât vreun ban zgârcit să mă îngroape

Străinătate, străinătate...
Îţi vom duce dorul oare?
Ne-ai oferit iubire,lacrimi și de toate
Dar dorul de Românie doare.

Venim acasă,cu sabia în teacă...
Căci nu am scos-o nici măcar odată,
Venim acasă dragă Românie,
Sper să ne primești încă odată.

Deviere mentala (again) .

Am pe hârtie sute de poezii...
Iar în cap alte zeci de mii.
Aș vrea să le pot scrie pe toate,
Așa m-aș elibera de tot,
poate...

Toți suntem asemenea unor ceasuri,
Putem da înainte, trăind mai rapid,
Putem da înapoi, trăind in trecut...
Dar nu putem opri timpul cel perfid.

Deși uneori am vrea această putere,
Te rog Doamne, dă-mi-o!
Lasă-mă să opresc timpul acum...
Să mă bucur mai mult de acest,
drum.

Dar toți știm prea bine că,
"Doamne, Doamne",...
E doar o justificare fictivă,
Pentru o liniște sufletească,
activă.

Întrebarea fanaticilor de viitor,
Fiind... "Doamne", dacă mă rog...
am să mor?

Iubirea justificată, e cea mai falsă iubire...
Nu te pot iubi ca să mă iubești,
Nu te pot iubi pentru că....
Dar te iubesc fiindcă exiști!

Deviez mental uneori, și văd...
Dar totuși mă întreb precum și alții s-ar întreba,
Dacă "Dumnezeu" nu vrea să mâncăm animale,
De ce le-a făcut din carne?

Dumnezeu e in tine, priveste inauntru...

Într-un univers ciudat ne tot învârtim,
Și credem că știm, credem că știm...
Adevărata valoare a vieţii eterne,
Care-i plină de semne, plină de semne.


E greu să crezi în ceva divin, te cred...
Când oamenii mor de foame-n Tibet.
De ce? Dacă există credinţă totală...
Recompensa nu-i în măsură egală?

Nu-l văd pe Dumnezeu făcând discriminare,
El ţi-a dat mâini, ochi și picioare
Să le folosești,
inimă să iubești,
Dar tu-alegi să cerșești...
Iubire, bani, săntate,
Dacă ţi le-ar da pe toate...
Tu pentru ce mai trăiești?

Citatul zilei.

O inima ranita...

Astăzi mă simt iar inspirat
Nu trebuie să citești ce scriu,
E doar o simplă eliberare...
Al poetismului cel viu.

Mă simt, mă simt, singur uneori,
Nu deseori, doar câteodată...
N-ar trebui, dar o aud...
Pe Andrada, zicând tati.

Mi-e dor de tine, recunosc
Tată, aș vrea să strig și eu...
Dar poate totu-i cu-n motiv,
Iar tu ești motivul meu!

Aș vrea să te sun în noapte,
Să te-ntreb ceva retoric...
"Tată, ce mai faci?, ești bine?"
Chiar dacă ești un alcoolic.

Nu-ncerc să te umilesc,
Ci din contră-ţi mulţumesc!
Ai fost și ești, un exemplu...
Pentru cei care-i iubesc!

Mulţi nu vor înţelege...
Nimic din ce voi publica,
Nici nu m-aștept să înţeleagă,
Căci poezia este grea!

Poate nu-s eu Minulescu,
Nici Stănescu,
Eminescu!

Dar vă spun căci tot ce scriu,
Este din sufletul meu...
Care-i plin,
Dar și pustiu!.

Lupta dintre inima si creier!

Privesc spre o portiţă, și
Mă gândesc, oare încap?
Dar se spulberă-n uitare,
Căci totu-i la mine-n cap.

Ajută-te să realizezi,
Care-i realitatea ta?
Încearca! Luptă! Obţine!
Nu trăi-n a altora.

Dar cum? Cum pot face asta?
Spune-mi tu, gând necăjit...
Cum pot să obţin ceva,
Dacă tu m-ai umilit?

E ușor și e ciudat...
Să vorbești, să dai un sfat,
Unui om care probabil...
În sinea lui, e unicat!

Ajunge! stare de spirit...
De ce mă bântui, tu trăiești?
Să fii tu? Tată? Cel care-mi spune
Căci fără suflet, nu iubești?

Wow, dar ce inspirat pot fi,
Amalgam de sentimente...
Înăuntrul meu, eu știu,
Inima n-are regrete!

"Iubește necondiţionat".
O vorbă de tradiţie...
Dar să nu uităm căci pare,
Ca și o condiţie.

In spiritul... asa zisului, Craciun!

Ar fi prea tipic să vă scriu,
O poezie de crăciun...
Cu urări de sărbători,
Și chestii de gen comun.

Nu prea-mi stă în fire să,
Mă-nhăitez cu voi în turmă...
Dar cine-s ei, oile care,
Trag planeta asta-n urmă?

Deviez din nou, se pare...
Parcă vorbeam de sărbători.
Totuși întrebarea-i, oare
Ce-ar fi ele fără noi?

Mulţi consideraţi că există,
Fără să le fi creat...
Omul sau organizaţiile,
Care ne-au manipulat!

Recunosc, iubesc Crăciunul,
În splendoarea pură, a lui...
Dar ce iubesc mai exact,
E liniștea sufletului.

Neintenţionat par intenţionat
În a-ţi critica credinţele,
În care crezi cu-adevărat.
Hai du-te, spune-ţi dorintele!

Moș Crăciun, eu îmi doresc,
Să dai la cei săraci ce-ţi cer,
Fericire și iubire...
Căci eu singur mi le ofer.

Sărbători fericite, totuși vă zic,
Să par și eu puţin mai tipic.

Lupta cu mintea...

Privesc îndelungat spre tine,
Mă-ntreb, e adevărat?
Ești aspră uneori cu mine,
Alteori chiar necurată...

Mă rătăcesc în amintiri,
Din a ta pricină, se pare
Iar uneori simt că visez,
Sau visezi doar tu oare?

Mă lupt cu tine zilnic și,
Nu pot deloc să-ţi vorbesc.
Ţi-aș zice multe dar deja știi,
Cu tine mă zăpăcesc.

Minte minte...
De ce mă minţi?
Tu, când toată lumea minte
Mă mai scoţi și tu,
din minţi...
Iubesc poezia, o iubești și tu
Mersi că mă ajuţi...
Să scriu,
Și mă asculţi.

O Romanie, nepretuita...

Românie, a fost ziua ta...
Toţi te-au iubit, felicitat,
Eu nu ţi-am zis nimic, să știi
Dar din mine, n-ai plecat!

E trist si cred că te simţi și tu,
Tristă cum ai fost mereu...
Căci ei te iubesc doar o zi,
Și-un an te lasă la greu.

N-au înţeles că n-ai nicio vină,
Tu ţară scumpă care ești...
În timp ce ei te-au părăsit,
Tu tot acolo îi aștepţi.

Păcat că n-ai nicio putere...
Iar tot ce poţi să faci ca ţară,
E să privești și să accepţi,
Corupţia de-odinioară.

Români de peste tot, să știţi,
Din noi n-a plecat România,
Dar în schimb noi toţi pe rând,
Am plecat de tot, din ea.

Priveste dincolo de limite...

Ce sunt niște versuri citite de voi,
Sunt doar niște cuvinte, uitate de curând...
Iubești poezia, o citești și o simţi,
Dar nu-nseamnă nimic în creierul tău "blând".

Suntem niște judecători de primă impresie,
Fără să ne întrebăm ce poveste are,
Acel om care muncește,
Sau acea mâncare care,
O mănânci tu cu sudoare.

Toate se învârt în jurul nostru,
Trebuie să privești mai departe,
De ochii tăi, care văd ce pot,
Ajută-i să vadă, deschide acea carte!

Pacatul unui avort...

Mă zbat și-ncerc s-ajung la tine,
Mă simt uneori sufocat...
Te rog mămico să nu renunţi,
La mine și la ce mi-e dat.

Poate că nu-s vreun destin,
Nu am viitor să-ţi port...
Dar care-i viitorul meu,
Dacă mâine faci avort?

N-am vrut să te rănesc, deloc!
N-am vrut să fiu o povară...
Tot ce vreau, e să mă nasc,
Și să ies și eu p-afară.

Te rog încearcă, știu că-i greu
Dar nu mă da la orfelinat...
Am nevoie de tine, mamă
De mângâierea ta, neîncetat.

Nu te gândi că nu mă poţi,
Crește în această lume...
Mă poţi mămico, eu cred în tine!
Gândește-te și dă-mi un nume!

Ajung să simt cum cresc în tine,
Ajung să simt o dezvoltare...
Dar nu îmi place, ceva nu-i bine
Spune-mi mămico, de ce mă doare?

Ce-i cu mine, simt că mă rup,
Spune-mi că nu-i adevărat!
De ce nu lupţi, iubită mamă?
Te simt, mă simt...
Abandonat.

Crezi c-am vrut s-ajung aici?
Crezi că vreau să fiu uitat?
Spune-mi, mamă, te rog spune-mi!
De ce? De ce m-ai avortat?

Degeaba-mi spui că va fi bine,
Și că plec la Dumnezeu...
Mamico, m-ai omorât,
Dumnezeul eram eu!

P.s. - cum ar fi dacă și ei ar vorbi?

Tata, o amintire...

Mă simt îngândurat, mă simt...
Ca-ntr-un vis fără simţiri,
Când beau favorita ta,
Toţi cei patru trandafiri.

E greu, mi-e greu, și mai ales
Mi-e greu când mă gândesc,
Că n-ai putut cunoaște, tată
Oamenii care-i iubesc!

Poate dacă m-ai vedea,
Ai râde de mine, și...
Mi-ai da o replică de gen:
"Parca-ai fi al meu copil".

E seară, noapte, ce o fi
Trăiesc iar aceeași zi...
În care te simt că vii,
Vii să-mi spui povești, despre
Cum eram noi doi copii.

E ciudat dar, am rămas...
Doar c-un număr de mobil,
Te-am sunat, tată, să știi...
Doar c-au fost puţin târzii,
Apelurile mele, iar...
Tu nu mai știi.

Mă inspir la infinit...
Te-am înviat și te înviu,
În poezia ce o scriu,
Până la moarte, îţi promit!

M-aș bucura să te aud,
Măcar atât,
Mi-ar fi deajuns...
Dar nu ai glas, decât
Într-o sticlă,
Și atât.

Mă scutur și dezmeticesc,
Te dau uitării încă odată,
Ne vedem și ne-auzim,
La următoare amintire...
Tată.

Alte ganduri, mintea scrie...

Ce simt...ce simt?
Ce simţim cu toţii?
Jurăm că nu minţim, dar
Ne comparăm cu hoţii.

E roșu vinul care-l beau,
Roșu-i și sângele din mine.
Dar ce înseamnă roșu, totuși?
E o culoare pentru tine!

Ne speriem doar de cuvinte,
Inventate de strămoși.
Ne lăsăm manipulaţi,
De niște primari jegoși...

S-ar zice că și-un cuvânt
Ar fi deajuns ca să stârnească,
O revoluţie sau chiar,
Un război să izbucnească.

Dar ce sunt niște cuvinte?
Dacă nu le lași să treacă,
Mai incol' de bariera,
Sufletului ce-l atacă!

Cuvintele pot fi NIMIC,
Cuvintele pot fi chiar TOT!
Atât timp cât, un inamic,
Te îndeamnă spre "nu pot"!

Mă scârbesc de câte văd,
Mă scârbesc de o prostie...
Care-i de nivel mondial,
Lumea știe că nu știe.

Nu pot să-ţi dezleg nimic,
Totul e paradoxal...
Dintre caracter și suflet,
Care-i mai primordial?

Gândiţi-vă dacă puterea,
De a manipula, ar fi
Folosită-n scopuri bune,
Câtă lume s-ar iubi?

Ne vom distruge singuri,
Ăsta-i războiul final...
Fără bombe, fără nimic
Doar un simplu foc bengal!

Dacă poezia mea,
S-ar practica ca și un sport.
Tu, cititorule ai citi,
Versurile unui mort!

Copilarie, Copilarie...

Mi-e dor de tine, copilărie
Mi-e dor de anii ce-au trecut.
Acum te strig, maturizat
În sufletul meu tăcut.

Mi-e dor să mă pierd...
Mi-e dor să joc...
Mi-e dor să-mi fie dor,
Din nou să mă joc.

Mi-e dor de sentimente,
Mi-e dor să zic glume.
Mi-e dor de prima carte,
"Singur pe lume"...

Mi-e dor să aud zilnic
Strigătul de mamă,
"Cătă, hai la masă,
Că e gata zeama!"

Mi-e dor să cad, să mă ridic
Mi-e dor să n-am niciun gând.
Mi-e dor să plâng din nimic,
Dar dorul trece în curând...

Îmi amintesc, eram copil...
Aveam vreo 12-13 ani.
Tot ce voiam atunci era,
Să cresc mare, să fac bani.

De asemenea-mi amintesc,
Că-mi șopteai gentil de mic.
Să nu mă grăbesc să cresc,
Să mă bucur de "nimic".

Tinereţea-i un copil,
Cu gânduri dulci și curate.
Maturitatea te mânjește,
Cu gânduri îndoctrinate.

Copilăria, copilăria...
Mi-a oferit doar amintiri.
Pe când maturitatea-i plină,
De niște false grămezi, știri.

Te iubesc copilărie,
Te iubesc, dar nu te vreau.
Mi-e dor de tine și atât...
Căci nu mai cred în "bau bau".

Maturitate, te accept...
Te accept și-ţi mulţumesc.
Mi-ai oferit totuși ceva,
Pentru care să trăiesc!

Fericirea, fericirea...

Fericirea, un subiect tragic din privinţa mea.
O căutăm, dar n-o vedem, chiar trecem pe lângă ea.
Ce înseamnă o fericire, intr-un mileniu îndoctrinat?
Să ai averi, să fii faimos, să nu treci neobservat...
Și-ntr-un final murim triști, e trist...
In ziua de azi fericirea, o vezi mai des la un autist.
Fericirea este în tot, chiar și-n lacrimi de durere,
Lacrimile sunt adesea, pentru inimă, putere!
Fericirea este zilnic, în privirea mamei tale,
C-ai spălat vreo două vase, cât timp ea făcea mâncare.
Fericirea-i în natura, care zilnic o ocolești...
Când ai stat vreodată-n ploaie, fără să te-adăpostești?
Fericirea-i în copilul, lăudat de mama sa...
Chiar dacă a făcut o greșeală, te rog, nu i-o repeta.
Fericirea-i în căţelul, care te-a iubit mereu,
Chiar și când îl alungai, era cu tine la greu.
Fericirea, fericirea, ne naștem cu ea direct...
Dacă n-am fi așa orbi, de un viitor perfect.
Fericirea este-n hoţul, care tocmai te-a furat...
Fericit și poliţistul, care tocmai l-arestat.
Fericirea-i pretutindeni, e un paradox curat!
Fericit sunt și eu, Doamne, căci tocmai l-am descifrat,
Prin iubire de copil și de tată motivat,
Să ofer din a mea viaţă, viaţă unei alte vieţi...
Să simţi sensul pentru care, te trezești în dimineţi.
Fericirea-i în bunicii, care te văd foarte rar...
Și când pleci ei te privesc, rămânând c-un gust amar.
"Fericire, unde ești?" Ar întreba orice om,
"Hei, sunt chiar aici, privește!" Ar răspunde orice pom!

Sensul vietii mele !

Ești de-o vreme-n viaţa noastră
Ne fericești cu sunete...
Tresărim când le-auzim,
De parc-ar fi tunete.

Eram șceptic în privinţa
Iubirii și nu credeam,
C-ar fi oarbă, dar
Nu te vedeam
și te iubeam...

Mă-ntreb oare, ce-ai fi fost
În ochii tatălui meu,
Care nu te-au zărit, căci
Au plecat la Dumnezeu...

Puteai fi o motivaţie prin care,
S-ar fi ridicat pe picioare.
Sau... o simplă liniște,
Pentru o moarte fără regrete.

Ești un înger tăcut, care
Schimbă vieţi fără vreo mișcare.
Ești puritate curată
Ești neschimbat adevarată,
Urmând să fii etichetată;
De un sistem corupt, și iată
Încă un copil crescut,
Într-o generaţie degenerată!

Ești o carte cu pagini goale
La care plâng, dacă o citesc,
Plâng pentru că te iubesc,
Plâng pentru ca am puterea
Să-ţi scriu paginile,
să te cresc.

Dacă viaţa ar fi așa ușoară,
Precum poezia care-o scriu,
Aș trăi zilnic în versurile
Poetismului cel viu.

Mă voi bucura enorm,
De strigătul tău de tată,
De care eu n-am avut parte.
Mă voi bucura enorm de entuziasmul tău,
Că ai citit prima carte.

Să fii puternică ca și mama ta
Să fii o leoaică, dură,
Frumoasă ca și ea,
Să zâmbești mereu
Căci așa pot vedea,
Fericirea mamei tale,
Prin privirea ta.

Scriu prea mult, din nou
și e târziu...
În timp ce gust din sângele de taur,
Unui om mort, dar viu...

Minţiile geniale ar trebui clonate
Cu scopul unei lumi mai bune în toate,
Dar cred că ar fi în zadar, tipic
Lumea ar deveni doar mai bună în nimic.

Ganduri intense...

Uneori mă pun gânditor în pat,
Și mă inspir prin gânduri ce le cer.
După care scriu ce mi-e dat,
De creierul meu cel neinspirat...

Am să scriu până la moarte,
Despre familie, imprejurimi,
despre toate...
Oricât de neinspirat aș fi.

Mă voi inspira din lacrimile fetiţei mele
Sărate la gust, fiind ele...
Mă voi inspira din zâmbetul pur al fericirii,
Care-l vezi cam rar, în ochii omenirii...

Mă voi inspira din orice carte
Până când inspiraţia-mi va fi
Propria moarte...

Mă minunez câte poţi învăţa de la ai tăi copii...
În timp ce ei cresc, tu poţi retrăi,
Ceea ce nu-ţi amintești,
recopilărești...
Momentele de aur când părinţi-ţi citeau,
Poezii, povești, despre cât de mult te iubeau...

Aș da orice să am o filmare cu toată viaţa mea,
Aș privi la 80 de ani ce făceam la 2 luni cu ea...
Suntem copii maturizaţi de viaţă prea rapid,
Intr-o lume cu subiectul principal perfid...

Care va fi istoria viitorului îndepărtat de-acum?
"În 2004 s-a creat socializarea care ne-a făcut scrum"
Cum se vor antrena mental, prin 3000?
Când șahul o legendã urbană printre cei vii,
va fi...

Mă bucur că m-am născut acum,
vă spun...
Pot să gust câte-un pic din toate
Și să mor liniștit, nebun...
Că n-am fost distrus tehnologic
și poate,
dă Dumnezeu să n-am dreptate...

O cearta simpla

O ceartă, fie ea și simplă.
Poate aduce la diminuarea,
Iubirii...
Fericirii, sau, caz fericit,
Schimbarea...

Nu tolerez prostia,
Dar e necesară, mai ales
Când sunt un neîndemânatic,
De neînţeles...

Ce mi-a adus mai mult bine
O ceartă sau o iubire?
Iubirea-i oarbă, cearta o luminează
Constructiv poate, avansează...

Cum te simţi când îţi cerţi femeia
Seara înainte de culcare?
Știind că se gândește:
"Asta-i viaţa ce-o vreau,
oare?..."

Dar nu-ţi pasă, te întorci
O lași să plângă încrezător...
În orgoliul care te va,
Duce-n final la omor!

E trist, căci te-ndrăgostești
De începutul "infinit"...
Ca la final să urăști,
De ce te-ai îndrăgostit.

Eh, vorbesc prostii și eu, ce știu?
Stau și scriu c-o bere-n mână
De parca-ș fi ceva zen,
Ce vorbește de "lumină"...

Zi, iubito, mă iubești?
Pentru ce sunt și ce ești,
cu mine și pentru mine...

Sunt în ipostaza maturităţii,
Trebuie să vorbesc cu ea
Să mă transforme doar pe jumate,
Să nu-mi uit copilăria...
Poezia...

Pana cand moartea ne va despartii...

Mă trece un fior când văd,
Romanţe și poezii...
De poeţii populari
Morţi... dar pe hârtie
vii.

E ciudat cum moartea ne,
Sperie secol de secol.
De ce să-ţi fie teamă de,
Un lucru fără control?
Nu înţeleg...

Unii se alină singuri...
Minţindu-se cu-ncredere
Că există-un Dumnezeu,
Ce le-oferă nemurire...

Cred in minuni, precum un vis
E interesantă iluzia oferită.
În timpul somnului meu adânc,
Te vedeam chiar fericită...

Poate că visând, vezi defapt
Prin alţi ochi care nu visează.
Dar ești atât de obișnuit cu ele,
Incât nu gândești...
Că te eclipsează...

Pedepsim drogaţii de adevăr
Îi facem nebuni, îi omorâm.
Sau, precum in cazul meu,
Îi citim și colorăm...
Într-o imaginaţie, și-atât.

Nu pot să divulg nimic, căci
Nu voi fi crezut,
decât de familia mea...
Care-o iubesc,
Andrada și Sara.

Nu cred că suntem făcuţi,
Pentru monotonie curată...
Mai e ceva acolo, ceva
Dar nu se'arată...
Nicidecum.

S-ar zice că toţi avem un scop,
Dar cred că trebuie căutat.
Ca să mori mândru...știind
Că nu vei fi uitat...

Cautăţi scopul, visul
Găseștel,
Du-l la capăt...
Și mori.

O lacrima nepretuita...

Ce înseamnă o lacrimă?
Nepreţuită în ochii României
Și nevăzută de patima mâniei.
Căci lacrima nu se exprimă…

Dă-mi voie să nu-ti cer voie.
Când legile sunt ilegale, iar
Biserica-i manipulare, dar
Lumea se complace-n nevoie.

Aș lupta pentru planetă, dacă
Aș putea schimba ceva, dar
Aș pierde lupta în zadar, iar
Sângele mi s-ar face apă…

Nu există egalitate!
Săracii luptă pentru-avuţii
Zilnic se pierd revoluţii,
Iar pe dușman îl crezi frate.

Cum să mai avem emoţii?
Cum să mai avem iubire?
Când ajungi la despărţire,
De la niște bani, ca hoţii!

Avem lacrimi doar de sânge
Vărsat de la orice pom…
Iar când mai moare câte-un om,
Aproape nimeni nu mai plânge.

Ce înseamnă o lacrimă?
Oferită teatral,
De un cerșetor stradal
Fiindcă viaţa îl deprimă...

Ce înseamnă o lacrimă?... :)

P.S. : pretuiește-ţi lacrimile, pentru că îţi sunt numărate...nu le irosi pe tristeţe, s-ar putea să rămâi fără ele în momentele de fericire...

O inima pierduta intr-o imensitate de inimi...

Sunt fericit, căci văd, aud
Și simt iubirea împărțită.
Sunt ca și-un lemn, ce arde singur,
În pădurea încolțită
de frunze...

Așa mi-e și inima, aș putea spune
Are o flacără constantă...
Depinde de voi, "frunzelor",
Intersectându-vă cu inima mea,
Puteți face un incendiu, imens, dar
Inima mea va fi tot un simplu lemn,
Baza incendiului, baza iubirii...

Vă puteți încălzi,
Vă puteți arde...
Sau puteți stinge flacăra,
neintenționat, uneori
e mai dureros decât intenția.

E de ajuns cu subiectul iubirii fără chip,
N-o să-mi fac carieră din asta, dar
Pot alina sufletul cititorului, aflat
În situația nefericită de a citi,
Însemnând că, o caută,
suferă după ea...

Dar merită căutarea, suferința,
tot absolut.
Merită la nesfârșit, vă spun
Întrucât mi-a oferit o familie! :) <3

#feelyourheart

Un bunic intelept :)

Un bunic, el înțelept
Sosea de la lucru-acasă,
Când în calea lui apare
Nepoțica lui, frumoasă.

"Buniiiicule, buniiicule
Îmi spui te rog o poveste?"
-"Desigur, nepoată scumpă
Lupii mei, ea se numește!"

A fost odată, c-an povești, în sufletul meu cel plin.
Doi lupi singuri, și răniți, ce se băteau ei divin!
Unul din ei, era bun, lupta pentru vreo simplă pace,
Încerca din răsputeri, lumea-n veci să n-o atace!
Milostiv, dăruitor, bun la suflet, era el
Dar luat de prost de oameni, fiind cică era sincer.

Celălalt, era feroce, și mereu invidios...
Viclean, șiret, fără iubire, cuvântul lui de prisos.
Orice făcea în astă lume, era doar pentru profit,
Era cum nu tre' să fii, egoistul cel bârfit.

Iar amândoi, zilnic luptau, o luptă strașnică-ntre ei,
Era o luptă ca pe vremuri, o luptă între cei doi Zei!
Și crede-mă, fata lu' bunu, asta este cea mai grea
Luptă care-n lumea asta, nicidecum s-a termina'!

"Buniiicule, dar zi-mi și mie, care este cel mai tare?
Care dintre acești doi lupi, câstigă lupta-n final oare?"

"Acești lupi, zilnic se bat, în sufletul tău cât crești
Iar lupta o va câștiga, lupul pe care-l hrănești..."

P.S. tu pe care-l hrănești? #wolf - #wolf

Think about it!

Nu incercam si nu vom incerca, sa gandim pe viitor..

 La urma urmei, ce conteaza? Ranile de maine, azi nu dor!