Tata...

Tată, ai ajuns o muză? 

De ce oare te-ai lăsat... 

Pradă gândurilor tale, 

Și deloc, nu ai luptat.


Te-ai lăsat învins bă' Tată... 

De un orgoliu prostesc. 

Dar orice-ar fii intr-un final. 

Eu tot o să te iubesc...


Adrenalina îți e iubită, 

Iar viața a devenit amantă. 

Deoarece e chinuită... 

Stă săraca intr-o pantă.


Totuși și-n aste' momente, 

Tu încă poți să glumești... 

Spui bancuri, faci și fente, 

Și mai poți să și zâmbești.


Poate da, ești tu puternic... 

Dar singur te pedepsești.

Și devii un om nevrednic,

Uiți și ceea ce iubești...


Scriu această poezie, 

Pentru a mea eliberare. 

Ei... tu viață "grijulie", 

Ne îngenunchezi prea tare!